La Mioveni a fost inaugurată, astăzi, cea mai modernă unitate medicală construită de la zero în România, în ultimii 30 de ani.
Printre invitații prezenți la recepția noului spital de la Mioveni s-au aflat și premierul Viorica Dăncilă sau ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Tăierea panglicii s-a făcut în prezenta acestora. Lucrările la acest obiectiv au început în martie 2016, iar peste 3 ani și jumătate au fost finalizate.
„Spitalul din Mioveni este primul spital de stat finalizat în ultimii 30 de ani. Este dovada că se poate și că lucrurile merg”, a declarat ministrul Sănătății.
De asemenea, primarul de la Mioveni, Ion Georgescu, a ținut să menționeze următoarele: „A fost o muncă a echipei. Nu este o muncă a mea, nu este spitalul meu. Este al comunității, al argeșenilor și al României”.
Spitalul are subsol, parter și 6 etaje, 250 de paturi, 6 secții și compartimente specializate fiind dotat cu angiograf pentru intervenții cardio-vasculare, aparatură de radiologie la cel mai înalt nivel cu rezonanță magnetică nucleară, computer tomograf, aparate de radiologie fixă și mobile, echipamente pentru intervenții minim invazive, dar și cu echipamente și sisteme moderne de ventilație, de filtrare și transport aer către fiecare etaj, separat.
Costurile finale ale acestei investiții se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care aproximativ 20 de milioane de euro au făcut obiectul unei finanțări prin PNDL II, iar 4 milioane de euro s-au alocat din Fondul de Rezervă al Guvernului României. Realizarea acestui important proiect a fost posibilă ca urmare a eforturilor administrației locale de la Mioveni care a asigurat din bugetul orașului aproximativ 36 de milioane de euro. De asemenea, Automobile Dacia- Renault s-a implicat în dotarea Secției de Pediatrie cu echipamente specifice și amenajarea a două camere de recreere pentru copii.
După recepția spitalului urmează o perioadă de teste și verificări ale echipentelor medicale, instalațiilor auxiliate, tehnice și sanitare. Spitalul urmează să funcționeze în câteva luni.