A derapat și a ajuns pe contrasens, lovindu-se de un Jeep

Două persoane au fost rănite după ce şoferul unei maşini nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Un autoturism a derapat și a ajuns pe contrasens, unde a acroşat un Jeep.

A derapat și a ajuns pe contrasens, lovindu-se de un Jeep! Accidentul a avut loc marți seara pe DN 7 C Piteşti – Curtea de Argeş, în zona localității Borlești, din comuna Merișani.

Un autoturism Volkswagen, condus de un bărbat de 35 de ani, care circula spre Curtea de Arges, pe fondul neadaptarii vitezei a derapat, s-a răsucit și a pătruns pe contrasens. În acest fel a intrat în coliziune cu un autoturism, marca Jeep, care circula din sens opus, condus de o femeie de 49 de ani din Curtea de Arges.

Au fost rănite ușor femeia de la volanul SUV-ului, dar și pasagera de 50 de ani de pe locul din dreapta din aceeași mașină.

La fața locului a intervenit o ambulanță și un echipaj de poliție.

Foto: Info Trafic Curtea de Argeș