Atenționare cod galben valabilă în 18 județe, începând de sâmbătă după-amiază.
Judeţe vizate: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea.
Începând din 2 aprilie, ora 13:00 până pe 5 aprilie, ora 10:00, este valabilă o informare de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului şi răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a ţării.
Vor fi mai ales averse, iar în sudul şi sud-estul ţării în după-amiaza şi în seara zilei de vineri (2 aprilie) vor fi însoţite de frecvente descărcări electrice şi izolat va cădea grindină.
Temporar, prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 – 25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru şi în zona montană.
La munte, începând de sâmbătă (3 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse în Maramureş, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (4/5 aprilie), temporar se vor semnala precipitaţii mixte.
Vântul va avea intensificări, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, cu peste 70 – 80 km/h şi zăpada va fi spulberată.