Trei elevi din Argeş au fost premiaţi de Ministerul Educaţiei

 Trei elevi care au avut rezultate foarte bune la olimpiade internaţionale au fost premiați în cadrul unei festivități organizate, la Palatul Național al Copiilor din București, de către Ministerul Educației și Cercetării.

În cadrul acestei festivități au fost recompensați  elevii care au obținut medalii, premii și mențiuni la olimpiadele și competițiile internaţionale pe discipline în anul 2019. De asemenea, au fost premiate cadrele didactice care i-au pregătit, precum şi şcolile din care provin laureaţii.

Imagine

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, județul Argeș a fost reprezentat cu mare cinste de către următorii elevi: Ioana Tuțu , clasa a X-a, de la Colegiul Național Pedagogic ,,Carol I’’ Câmpulung,  premiul II la Olimpiada Internațională de Limba Franceză (proba scrisă individuală), prof. coordonator: Grigorescu Mihaela; Horia Iorgulescu, clasa a XII-a de la Colegiul Național ,,Ion C.Brătianu’’ Pitești,  premiul III la Olimpiada Internațională de Limba Franceză (proba scrisă individuală), prof. coordonator: Florea Tatiana; Bogdan Sitaru, clasa a XII-a de la Colegiul Național ,,Dinicu Golescu’’ Câmpulung, argint la Olimpiada de Informatică a Țărilor din Europa Centrală și argint la Olimpiada Internațională de Informatică, prof.coordonatori: Dumitrașcu Octavian Dan și Oncescu Costin-Andrei (fost medaliat internațional).

Imagine

Conform reglementărilor în vigoare, premiile pentru rezultatele obținute la olimpiadele/concursurile internaționale sunt următoarele: 12.550 lei – premiul I absolut (obținut cu punctaj maxim), 9.720 lei – premiul I/medalie de aur, 8.330 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 5.950 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 4.065 lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Premii în bani

Premiile acordate elevilor participanți la competiţiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale etc.) sunt următoarele: 4.440 lei – premiul I/medalie de aur, 3.785 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 2.945 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 2.550 lei – menţiune (sau diplome echivalente). Profesorilor care au pregătit elevii li s-a acordat un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevi.

Școlii de proveniență a elevilor i s-a acordat câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele respective vor fi folosite pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.