SUA: ELON MUSK, ÎN ADMINISTRAȚIA LUI DONALD TRUMP

Republicanul vrea ca în viitoarea guvernare să reducă birocrația și reglementările excesive.

Preşedinte ales al SUA, Donald Trump a anunţat, marţi, că miliardarii Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un departament al eficienţei guvernamentale în viitoarea sa administraţie de la Washington.

„Împreună, aceşti doi americani minunaţi vor deschide calea pentru ca administraţia mea să desfiinţeze birocraţia guvernamentală, să reducă reglementările în exces, să reducă cheltuielile inutile şi să restructureze agenţiile federale”, a transmis republicanul într-o declarație.

Numirile îi recompensează astfel pe cei doi susţinători activi ai lui Donald Trump, care își dorește un guvern „mai suplu și mai eficient”.

În vârstă de 53 de ani, conduce compania de automobile electrice Tesla, compania de rachete SpaceX și platforma de social media X.

În vârstă de 39 de ani, Vivek Ramaswamy este fondatorul unei companii farmaceutice şi investitor în domeniul biotehnologiei.

Acronimul noului departament, DOGE, coincide cu numele criptomonedei Dogecoin, pe care Elon Musk o promovează.

CNN remarcă graba cu care Donald Trump își numește oameni loiali în posturi-cheie.

Viitoarea echipă de la Casa Albă se apropie de formula completă, notează Radio România Actualități.

Realizator la televiziunea conservatoare Fox News, Pete Hegseth va fi nominalizat pentru poziția de secretar al Apărării.

Șefia CIA ar urma să fie preluată de John Ratcliffe, care în vechea administrație a fost director al informaţiilor interne.

Fost guvernator al statului Arkansas și ferm susţintor al statului evreu, Mike Huckabee este luat în calcul pentru poziția de ambasador al Statelor Unite în Israel.

Pentru pentru postul de secretar de stat este vehiculat numele influentului senator Marco Rubio.

Donald Trump, care va depune jurământul pe 20 ianuarie 2025, este așteptat la Casa Albă și în Congres, miercuri, pentru a discuta despre tranziția politică, pe care președintele Joe Biden și vicepreședinta Kamala Harris au promis că va fi una pașnică.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.