MANCHESTER CITY A PLĂTIT 40 DE MILIOANE DE EURO PENTRU BRAZILIANUL SAVINHO

Manchester City, campioana en titre a Angliei, a anunţat joi că l-a recrutat pe internaţionalul brazilian Savinho de la clubul francez Troyes, retrogradat în liga a treia, şi care a evoluat în ultimele două sezoane sub formă de împrumut la PSV Eindhoven şi Girona, informează AFP.

Savinho (20 ani) a semnat un contract pe cinci ani cu echipa pregătită de Pep Guardiola, valoarea transferului său fiind estimată la 40 de milioane de euro de presa britanică.

Brazilianul nu a disputat niciun meci în tricoul lui Troyes, grupare controlată de City Football Group (CFG), care patronează şi clubul Manchester City.

După ce l-a recrutat în 2022 de la Atletico Mineiro, Troyes l-a împrumutat imediat pe Savinho la PSV Eindhoven, iar apoi în sezonul trecut la Girona, o altă echipă din portofoliul CFG.

Pentru clubul catalan, clasat pe locul al treilea în ediţia trecută din La Liga, spre surpriza generală, Savinho a marcat 9 goluri şi a contribuit la calificarea istorică în Liga Campionilor.

Natura operaţiunii a ridicat însă noi întrebări legate de etica multiproprietăţii în fotbal, unde există acţionari care deţin mai multe cluburi, aşa acum este cazul CFG, care este acţionar la 12 cluburi de pe cinci continente.

La începutul lunii iulie, UEFA le-a autorizat pe Manchester City şi Girona să joace în Liga Campionilor, în ciuda legăturilor lor financiare. De asemenea, Manchester United şi OGC Nice, care au la rândul lor acelaşi proprietar, Ineos, societate controlată de miliardarul britanic Jim Ratcliffe, vor participa la competiţia Europa League.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.