Meteorologii anunță vreme închisă și temperaturi care se vor încadra, în general, în limitele normale pentru data din calendar

 Cerul va fi variabil, cu înnorări şi precipitaţii slabe, pe arii restrânse în nordul, centrul şi nord-estul țării. Vom avea parte de precipitații slabe sub formă de lapoviță în Transilvania şi Moldova, iar la munte vor fi ninsori. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar și în sud-vestul şi în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 11 grade, iar dimineaţa, în zonele joase, izolat va fi ceaţă.

La munte cerul va avea înnorări şi pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare. Valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de ieri și vom avea -2 grade la Semenic și Păltiniș, 0 la Predeal, iar maxima de un grad se va înregistra la Stâna de Vale. 

În București cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi posibil ploaie slabă sau burniţă. Temperatura maximă, uşor mai ridicată decât în mod normal, va fi în jur de 11 grade