Vineri seara, o pisică căzută într-o fântână secată a fost salvată de pompierii argeșeni. Intervenția s-a desfășurat în comuna Coșești.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș au salvat în această seară o pisică care a căzut într-o fântână secată. Aceasta avea o adâncime de aproape 6 metri.
Pisicuța a fost salvată cu ajutorul unui dispozitiv. După mai multe încercări, mâța a fost scoasă din fântână. Intervenția pompierilor a durat aproximativ 5 minute!
Pisica a ajuns înapoi la stăpânii săi, ei fiind și cei care au anunțat că felina a căzut în fântână. Pompierii au dovedit că orice suflet contează!
Foto/video: ISU Argeș