Video – Pescari din Teleorman prinși la braconat în Argeș

Braconieri prinși în flagrant de jandarmii argeșeni. Trei bărbați din Teleorman au fost depistați, în noaptea de luni spre marți, pe raza localităţii Ungheni, în timp ce pescuiau cu o setcă.

În cursul nopții trecute, o patrulă de jandarmerie a observat pe lacul din localitatea Ungheni trei persoane care se aflau într-o barcă pneumatică. Existând suspiciunea că aceștia pescuiesc ilegal, jandarmii i-au interceptat. La verificări au constatat că dețin două setci de 80 metri fiecare, precum și cantitatea de 13 kilograme de pește (caras, crap și șalău), provenit din pescuitul ilegal.

Cei trei pescari, din comuna Tătărăștii de Sus – județul Teleorman, s-au ales cu dosare penale. Pe numele bărbaților s-au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”deținere și utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”.

„Cele două setci și barca folosită în activitatea ilegală au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de pește viu a fost redată mediului natural”, informează Jandarmeria Argeș.

Foto/video: IJJ Argeș.