Asistent universitar la Facultatea de Geografie, din cadrul Universității București, a murit, sâmbătă, pe Vârful Moldoveanu. Trupul neînsuflețit a fost predat angajaților Serviciului de Medicină Legală Argeș.
Sâmbătă, un grup de 50 de persoane studenți la Universitatea București împreună cu asistentul lor universitar au pornit în drumeție pe Vârful Moldoveanu. Au parcurs traseul fără probleme și au ajuns la cota 2.500 în jurul orei 16.00. Se bucurau de priveliștea minunată făcând fotografii.
Asistentul universitar era conducător de grup. Acestuia i-a căzut rucsacul. Le-a spus studenților să urmeze traseul marcat spre coborâre că el își va recupera rucsacul și-i va prinde din urmă. Se lăsase ceața și tinerii nu și-au mai văzut profesorul. În timp ce se aflau pe o cărarea au fost șocați să-i vadă geaca portocalie în prăpastie.
Asistentul universitar căzut într-o râpă abruptă, adâncă de circa 100 de metri. Din nefericire a murit din cauza leziunilor suferite. Pentru salvare au fost mobilizate forțe impresionante. Au pornit pe Vârful Moldoveanu 16 salvamontiști și jandarmi montani, echipajele fiind așteptate într-o zonă accesibilă autovehiculelor de
pompieri, paramedici de la ISU Argeș și polițiști.
Trupul neînsuflețit a fost predat în această dimineață reprezentanților Serviciului de Medicină Legală Argeș.
Asistentul universitar decedat este Gabriel Stănoiu, în vârstă de 28 de ani, originar din Câmpulung. A absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universității București și master în Geomorfologie si Cartografie cu Elemente de Cadastru. Era asistent universitar la Facultatea de Geografie București.
Foto-Video- I.J.J. Argeş, Salvamont Argeş