Update – Urmărire cu focuri de armă în Argeș. Beat și fără permis a lovit mașina poliției

Update: După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Urmărire cu focuri de armă, noaptea trecută, în comuna argeșeană Hârsești. Un șofer nu a oprit la semnul polițiștilor. Ca să scape, bărbatul a lovit și echipajul de poliție.

Urmărire cu focuri de armă în Argeș! În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.00, polițiștii Secției de Poliție Lunca Corbului au făcut semn de oprire unei mașini. În loc sa oprească, șoferul a accelerat. Oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia, iar în momentul în care încercau să-l depășească, fugarul a lovit echipajul poliției.

În cele din urmă, polițiștii au făcut uz de armă. S-a tras atât în plan vertical cât și asupra autoturismului. Fugarul s-a oprit cu mașina într-un gard. Bărbatul a fost reținut. Nu au existat persoane rănite.

S-a stabilit că bărbatul, de 49 de ani, din Hârsești, era sub influența alcoolului, nu deținea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea nu era înmatriculată. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,64 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Față de bărbat s-a deschis un dosar penal. Cel în cauză se află la sediul poliției pentru cercetări.