Un poliţist de la A1 reclamat pentru comportament abuziv!

Un poliţist de la A 1 reclamat la IGPR, de către un medic piteştean, pentru comportament abuziv. Potrivit sesizării, agentul i-a reţinut permisul după ce a depăşit echipajul de poliţie. Convorbirea a fost înregistrată de medic şi depusă alături de plângere.

Un poliţist de al A1 reclamat la şeful Poliţiei Române după ce a avut un comportament nu tocmai în regulă faţă de un şofer din trafic. Omul legii a fost arogant, a răspuns în doi peri şi chiar i-a atras atenţia medicului care se afla la volanul unui Ford Mustang, că dacă ar fi putut i-ar fi anulat permisul de conducere.

„În data de 06.10.2018 în jurul orei 15.20 la km 18-19 al autostrăzii A1 sensul către Pitesti, am depășit regulamentar o utilitară cu inscripțiile poliției ! Am sesizat în oglinda retrovizoare intenția de urmărire și prezența constantă cu 2 autovehicule în urmă(…)

Agentul D.B. s-a apropiat de autovehicul solicitând permisul si buletinul, iar apoi și-a manifestat dorința de al urma fără alte explicații! Fiind nedumerit de ceea ce se întâmplă am întrebat : care este motivul opririi? Agentul D. B. răspunzându-mi pe un ton sarcastic : “PENTRU CĂ POT ȘI VREAU” , iar apoi mi-a solicitat din nou să-l urmez fără comentarii!!”, astfel îşi începe medicul piteştean plângerea.

După ce a oprit, într-un refugiu, poliţistul i-a cerut actele. Cel de la volan l-a rugat să aştepte 2 secunde, moment în care agentul a răspuns sarcastic: „Nicio problemă, eu am timp până diseară. Pentru dumneavoastră fac o excepţie, stau şi peste program”. Un alt aspect reclamat este acela că în urma după ce i-a fost completat procesul verbal, agentul nu i-a permis şoferului să treacă toate menţiunile dorite, decât după ce i -a atras atenţia că asupra prevederilor legale.

Iată ce mai scrie medicul în sesizarea cu numărul 155 9618/09.10.2018.” După înaintarea asigurării mi s-a comunicat motivul opririi: “Depășiri succesive” iar in procesul verbal de asemenea nu se înțelege motivul reținerii permisului pentru 30 de zile deși se face o referire la articolu 45 punctul 5, iar punctul 4 al aceluiași articol spune ca manevra de devansare este permisă!

(…) Spre finalul conversației cu mare regret m-a anunțat că : “dacă ar fi putut mi-ar fi anulat permisul de conducere”! Pentru susținerea acuzațiilor exista și un martor (…) cât și înregistrarea audio…”. Plângerea referitoare la poliţist a fost repartizată Brigăzii Rutiere, acolo unde au fost trimise şi înregistrările.