Un controversat deputat PSD are „Interzis” la declaraţii publice!

Şefii PSD Argeş au luat decizi importante. Un controversat deputat PSD are interzis la ieşirile publice. Este vorba de Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca „Mitralieră” după declaraţiile sale incendiare.

Un controversat deputat PSD are interzis la declaraţii publice!
PSD îi interzice parlamentarului apariţiile publice după derapajele avute. „Cătălin Rădulescu a fost în echipa centrală de comunicatori. După campanie a ieşit cu acea declaraţie total nepotrivită, şi-a scos din sărite toţi colegii. În CEX s-a decis ca el să nu mai dea niciun fel de declaraţie. I-am transmis. Eu sper să înţeleagă”, a precizat, joi, Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, în timpul unei conferinţe de presă.

Referitor la rezultatele devastatoare de la alegerile europarlamentare, Cristian Gentea preşedintele PSD Piteşti a fost extrem de sincer. Acesta a precizat că vor ave aloc schimbări. „Eu nu mi-am revenit nici acum după ce am sunat în prima secţie de vot şi am aflat că buletinele noastre sunt pe jumătate decât cele de la USR. Eu mă tratez acum. O să schimb şi strategia legată de Facebook. Noi avem mulţi directoraşi şi când le-a fost bine, era bine. Acum nu i-am văzut pe mulţi dintre ei şi vor fi schimbaţi”.