Un autoturism a accidentat trei adolescenţi aflaţi pe biciclete. Doi dintre ei au fost transportați în comă la spital

Accident grav in Arges unde un autoturism a lovit puternic trei biciclisti. Doi dintre acestia au fost transportati de urgenta in coma si starea lor este una grava.

Un autoturism scăpat de sub control a accidentat trei adolescenţi aflaţi pe biciclete, sâmbătă, în localitatea argeşeană Mihăeşti, doi dintre răniţi fiind în comă la sosirea echipelor de salvare.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş au anunţat că accidentul s-a produs pe DN 73, bicicliştii fiind loviţi de un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Bughea de Sus, care circula din direcţia Piteşti către Câmpulung Muscel.

„Conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, posibil pe fondul oboselii, intrând în coliziune cu doi biciclişti, unul dintre aceştia având şi un pasager pe bicicletă. În urma accidentului, toţi trei, doi minori de 14 şi 15 ani şi un tânăr de 18 ani, toţi din Mihăeşti, au fost transportaţi la o unitate medicală”, precizează IPJ Argeş.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, doi dintre răniţi erau în stare comatoasă, iar al treilea era conştient, cu fractură la un picior.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind zero.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, verificările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.