Polițiști, jandarmi și salvamontiști au căutat un turist dispărut de la cabana Voina, din Lerești. Bucureșteanul, în vârstă de 70 de ani, făcea parte dintr-un grup de pensionari. A fost găsit luni dimineaţă.
Turist dispărut căutat de echipe formate din salvamontişti, jandarmi şi poliţişti. Făcea parte dintr-un grup de pensionari bucureşteni. Turiştii au vizitat duminică Mănăstirea Nămăeşti, s-au întors la cabana Voina unde erau cazaţi şi au decis să parcurgă un traseu montan din zonă.
Bucureşteanul a avut o contradicţie cu organizatorul grupului şi a refuzat să meargă la plimbare. Ceilalţi turişti au crezut că va rămâne la cabană, dar când s-au întors nu l-au mai găsit. Omul nu avea rude sau prieteni în grup. Un sigur turist îl cunoştea dintr-o altă excursie, fără a putea oferi multe detalii despre bărbat. Au sesizat Poliţia, fiind demarate căutări.
Când s-a înnoptat, bărbatul a fost căutat în zona de munte de 10 salvamontişţi, patru jandarmi şi doi poliţişti. Exista riscul ca bărbatul să fi pornit singur pe un traseu şi să se fi rătăcit. Ar fi putut să-l atace animalele sau să fi avut vreun accident. Asta, cu atât mai mult cu cât, telefonul bărbatului a sunat o vreme fără ca el să răspundă, după care s-a închis sau a rămas fără semnal.
În timpul căutărilor s-a aflat că turistul a băut la un local din comuna Lereşti şi de acolo a plecat cu maxi-taxi către Câmpulung. S-a luat legătura şi cu familia din Bucureşti a bărbatului, dar acesta nu ajunsese acasă. Toate pistele s-au oprit la Câmpulung, acolo unde bucureşteanul a fost văzut ultima dată.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și cei ai Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au continuat investigațiile. Turistul a fost găsit la o pensiune din Câmpulung, luni dimineaţă. Se pare că acesta a băut peste măsură la Lereşti. Ameţit a plecat la Câmpulung, cu intenţia de a ajunge la Bucureşti dar s-a răzgândit. S-a cazat în oraş fără să aibă habar de situaţia creată.
A fost dus la sediul Poliţiei Câmpulung pentru a fi audiat în încercarea de a se stabili ce l-a determinat să plece şi dacă a fost victima vreunei infracţiuni.