Trei noi focare! Pestă porcină africană la Călineşti, Ştefăneşti şi Ungheni

Analizele de laborator au confirmat prezenţa a trei noi focare de pestă porcină africană, în judeţul Argeş. Au fost omorâţi porci din gospodării în Ştefăneşti şi în comunele Ungheni şi Călineşti. Sunt active 12 focare, în întreg judeţul.

Trei noi focare de pestă porcină africană în tot atâtea localităţi. În toate cele trei cazuri, porcii proveneau din gospodării situate în localităţile Vrăneşti din comuna Călineşti, Goleşti din oraşul Ştefăneşti şi Humele în comuna Ungheni. Au fost afectaţi la Ungheni 7 porci, la Calinesti 2 şi la Ştefăneşti 2.

În toate cele trei cazuri au fost delimitate zonele de protecţie (3 km) şi zonele de supravghere (10 km), după cum urmează: La Vrăneşti, zona de protecţie cuprinde localităţile: Călineşti, Gorganu, Râncăciov, Radu Negru, Ciocăneşti, Viişoara şi Udeni-Zăvoi, iar zona de supraveghere: Recea, Catanele, Oarja, Cireşu, Căteasca, Coseri, Cârciumăreşti, Baila, Topoloveni, Ţigăneşti, Boţârcani, Crinteşti, Gorăneşti, Samaila, Valea Popii, Pitoiu, Priboieni, Valea Mare, Paraschiveşti, Valea Nenii, Albotele, Beleţi, Glodu, Urlucea, Carstieni, Valea Corbului, Enculeşti, Valea Mare Podgoria, Ştefăneştii Noi, Izvorani, Ştefăneşti, Goleşti, Zăvoi, Piteşti, Geamăna, Văleni Podgoria.

La Goleşti, zona de protecţie: Goleşti, Vrăneşti, Recea, Ciocăneşti, Văleni-Podgoria, Ştefăneştii Noi; zona de supraveghere: Catanele, Oarja, Bradu, Geamăna, Hinţeşti, Zmeura, Piteşti, Zăvoi, Mărăcineni, Valea Mare Podgoria, Făgetu, Enculeşti, Carstieni, Urlucea, Valea Mare, Ţigăneşti, Radu Negru, Glodu, Râncăciov, Gorganu, Călineşti.

La Humele, zona de protecţie: Humele, Goia, Gaujani şi Ungheni; zona de supraveghere: Căldăraru, Strâmbeni, Colţu, Satu Nou, Curteanca, Buzoeşti, Podeni, Bujoreni, Vulpeşti, Cornăţel, Deagu de Sus, Deagu de Jos, Recea, Orodel, Goleasca, Izvoru, Adunaţi- comunele Căldăraru, Ungheni, Buzoeşti, Recea, Izvoru şi Râca.

În acest moment, pe teritoriul judeţului Argeş, sunt active 12 focare de PPA la porci domestici în localităţile: Vlădeşti (2 focare), Băiculeşti (1 focar), Răteşti (2 focare), Călineşti (2 focare), Ungheni (3 focare), Bârla (1 focar) şi Ştefăneşti-Golesti (1 focar). Sunt înregistrate, de asemenea, 3 focare la porci mistreţi în fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, comuna Mihăeşti, 24 Mâzgana, comuna Vultureşti şi 18 Râul Târgului, comuna Lereşti.