Tinerii teribiliști de pe Transfăgărășan, identificați și amendați

Patru adolescenți au fost filmați, pe 21 iulie, în timp ce circulau pe plafonul unei mașini, care se deplasa pe drumul plin de serpentine de pe Transfăgărășan.

Imaginile, surprinse de un participant la trafic, au fost făcute publice, iar polițiștii au luat măsurile care se impun în acest caz. Tinerii teribiliști au fost identificați și amendați. Este vorba despre patru adolescenți din Stâlpeni și unul din Mihăești.

Șoferul a fost amendat cu 580 de lei, iar cei patru tineri de pe plafonul mașinii s-au ales cu o amendă totală de 500 lei.

„În urma verificărilor, conducătorul auto (n.r. de 20 de ani, din Stâlpeni) a fost sancționat cu amendă în valoare de 580 de lei, conform Codului Rutier, iar față de ceilalti patru tineri, respectiv un tânăr de 21 de ani din Stâlpeni, doua minore de 17 și 15 ani din Stâlpeni, respectiv un minor de 13 ani din Mihăești, a fost luată măsură sancționării conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, în valoare totala de 500 de lei. Toți cei în cauza au fost avertizați cu privire la comportament, în scopul conștientizării factorilor de risc la care se expun in astfel de situatii.”, informează IPJ Argeș.