O tânără de 24 de ani a fost răpită și agresată în plină zi pe o stradă din București, însă a reușit să scape din mașina în care fusese urcată cu forța, profitând de un moment de neatenție al atacatorilor. Incidentul șocant a avut loc luni seară, iar polițiștii au reținut trei bărbați implicați în această acțiune violentă.
Totul a început în jurul orei 18:00, în Sectorul 5 al Capitalei, unde femeia a fost abordată de fostul concubin, un bărbat de 48 de ani, care ar fi agresat-o fizic și, cu ajutorul a doi complici, a obligat-o să urce într-un autoturism. Poliția a fost alertată printr-un apel la 112, iar în scurt timp, echipajele au găsit victima care reușise între timp să sară din mașină.
Femeia le-a povestit polițiștilor că a fost bătută și amenințată în timpul deplasării și că mașina în care se afla era condusă de un bărbat de 35 de ani, iar al doilea agresor, în vârstă de 36 de ani, a participat activ la sechestrare. Cei trei au fost găsiți ulterior în parcarea unui hipermarket din București și au fost duși la audieri.
Anchetatorii au aflat că agresiunile au început cu două zile înainte, pe 24 mai, când tânăra fusese bătută de concubin într-un apartament din Sectorul 5. Luni, victima se afla în apropierea unei gări din Sectorul 1, unde a fost din nou abordată violent, lovită și urcată cu forța în mașină. Deși a fost supusă unor momente de teroare, femeia a avut prezență de spirit și a reușit să fugă. Ulterior, a cerut ajutorul și a fost preluată de polițiști.
Deși formularul de evaluare a riscului completat de autorități a indicat pericol iminent, victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Cei trei bărbați, cu vârste de 35, 36 și 48 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal și violență în familie, dosarul fiind coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Magistrații urmează să decidă dacă vor emite mandate de arestare preventivă.
Sursa: Newsinn