Tânăr arestat preventiv pentru tâlhărie calificată

Pe 15 august, de Sf. Maria, doi tineri au fost prinși în timp ce furau două drujbe dintr-o gospodărie din comuna Băiculești.

Între aceștia s-a iscat un conflict, iar unul dintre suspecți l-ar fi bătut pe proprietarul bunurilor. Victima a anunțat organele legii. La scurt timp, polițiștii din cadrul Politiei municipiului Curtea de Arges au identificat doi tineri de 17 si 22 de ani, din Merișani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Tinerii au fost conduși la sediul Poliției Curtea de Argeș pentru audieri. În cele din urmă, față de cei doi instanță a luat măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Procurorii au făcut apel, iar Tribunalul Argeș a decis, pe 22 august, înlocuirea măsurii preventive față de unul dintre ei. Astfel, Eduard C., în vârstă de 22 de ani, a primit 30 de zile de arest preventiv. Bărbatul a fost încarcerat.