Sute de controale în Argeș în ultimele ore

Verificări la 145 de societăți comerciale din 116 locații. 250 de autovehicle în atenția poliţiştilor în ultimele 24 de ore.
 
200 de polițiști, împreună cu polițiști locali, jandarmi și pompieri argeșeni și cu reprezentanți ai altor instituții au verificat respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în ultimele 24 de ore. 29 de acţiuni punctuale (26 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).
 
Au fost verificate 1.784 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, a deplasării doar cu justificare în intervalul 23:00-05:00, a măsurilor de izolare sau carantină la o adresă indicată, precum și a expunerii la riscul de transmitere a coronavirusului prin nerespectarea interdicțiilor de organizare/participare la evenimente private, iar dintre acestea, 1.299 de persoane au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale.
 
Au fost verificate, în total, 224 de autovehicule, dintre care 101 mijloace de transport persoane.
 
Au fost controale și la 145 de societăți comerciale din 116 locații.

Au fost aplicate 142 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.500 de lei, după cum urmează:
-125 de sancţiuni, în valoare de 14.000 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-16 sancţiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00);
-o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane care nu a respectat măsura izolării/carantinării la adresa declarată.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.