Stropiri împotriva ţânţarilor, la Piteşti. Va fi folosit un elicopter

La sfârşitul săptămânii viitoare vor avea loc stropiri împotriva ţânţarilor şi a altor insecte, la Piteşti. Se va acţiona din aer pe o suprafaţă de peste 500 de hectare. Apicultorii şi proprietarii animalelor de companie vor trebui să ia măsurile necesare protejării albinelor şi a câinilor sau pisicilor.

 

Stropiri împotriva ţânţarilor, la Piteşti. În zilele de sâmbătă, 24 august, și duminică, 25 august, se vor executa, din nou, servicii de pulverizare aeriană de dezinsecţie pentru combaterea căpuşelor, ţânţarilor, muştelor etc.

Acțiunea se va desfășura pe o suprafață de 589 ha, terenuri aparținând domeniului public al municipiului Piteşti, urmând a fi efectuate trei treceri. Intervalele orare în care se va interveni vor fi comunicate în timp util.

Lucrările de dezinsecţie vor fi executate cu substanţe omologate de către Ministerul Sănătăţii, Comisiei Naționale a Produselor Biocide, care se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide și care nu afectează viața și sănătatea oamenilor, informează Primăria Piteşti.

Posesorii de familii de albine şi de animale sensibile sunt rugaţi să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.