Soţul agresor a ajuns în arest! O bătea până când o lăsa lată

Nu a înţeles de vorbă bună aşa că soţul agresor a ajuns în arest. Piteşteanul în vârstă de 48 de ani, îşi făcuse un obicei de la face scandal. Îşi bătea nevasta deseori şi oamenii legii i-au pus în vedere să nu o mai lovească.

 

Soţul agresor a ajuns în arest! Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie şi au reţinut un bărbat de 48 de ani din Piteşti. Din cercetări s-a stabilit că la data de 15 iulie a.c., bărbatul ar fi lovit pe soţia sa, aspectele având caracter de repetabilitate. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

A fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive, acesta fiind plasat sub control judiciar. Din anchetă s-a stabilit că piteşteanul o bătea pe femei de o lăsa lată. Vecinii sunau la 112 ca să o scape din mâinile lui. De fiecare dată când poliţiştii îi băteau la uşă, omul promitea că o să se cuminţească.

Deşi a părăsit arestul, bărbatul nu are voie să meargă în locuinţa unde stă femeia. Nu are voie nici să se apropie de ea sau să ia legătura telefonic sau în orice alt fel. Dacă va încălca interdicţia, riscă să fie înlocuită măsura cu arestul preventiv.