Video-Soția moartă, soțul în comă, în urma unui accident petrecut pe DN 7

Tragedie, luni dimineață, la Drăganu, în judeţul Argeş. Soția moartă, soțul în comă, în urma unui accident petrecut pe DN 7. Trupurile lor au fost scoase dintre fiarele mașinii de pompierii de la descarcerare.

Soția moartă, soțul în comă, în urma unui accident petrecut pe DN 7, luni dimineață. Totul din cauza vitezei spun martorii dar este și concluzia oamenilor legii. Cei doi sunt din comuna Albeni, județul Gorj. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, conducea un autoturism mergând dinspre Râmnicu Vâlcea către Pitești. Pe locul din dreapta, în faţă, stătea soția lui, o femeie în vârstă de 51 de ani. La Drăganu, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto nu a adaptat viteza şi a ajuns pe contrasens. S-a izbit violent cu un TIR care circula regulamentar din sensul opus.

Autoturismul în care erau cei doi soţi a fost distrus complet. Martorii au sunat la 112 şi un echipaj al descarcerării s-a deplasat la faţa locului, împreună cu cele de poliţie şi ambulanţă. Când au ajuns, militarii au găsit soţia moartă, soţul în comă. Un şofer care oprise la locul tragediei le-a povestit poliţiştilor care făceau cercetările că fusese depăşit de autoturismul implicat în accident şi că, cel de la volan conducea cu viteză.

După ce l-au extras din maşina, transformată într-o grămadă de fiare, bărbatul a fost transportat la spital fiind în stare de inconştienţă. Are leziuni extrem de grave, medicii spunând că se află în stare critică. Trupul femeii a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Argeş pentru autopsie. Traficul pe DN 7 a fost blocat vreme de aproximativ o oră cât a durat intervenţia pompierilor şi a oamenilor legii care au făcut cercetările la locul accidentului.

Foto, video: ISU Argeş