Şoferul s-a răsturnat cu camioneta în mijlocul şoselei

Un accident rutier a avut loc joi dimineaţă, în comuna Dârmăneşti. Şoferul s-a răsturnat cu camioneta pe carosabil. Din fericire, atât cel de la volan cât şi pasagera au scăpat cu câteva contuzii, nefiind necesar transportul la spital.

Şoferul s-a răsturnat cu camioneta în mijlocul şoselei, joi dimineaţă. Afară nu se luminase încă, atunci când conducătorul auto, în vârstă de 76 de ani, a pornit la drum. Susţine că la un moment dat, i-a apărut ceva în faţă. A fost obligat să tragă brusc de volan. În acel moment, camioneta s-a balansat şi s-a răsturnat. A aterizat cu roţile în sus pe carosabil.

La faţa locului au intervenit un echipaj cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD din cadrul ISU Argeş şi poliţiştii. Şoferul şi pasagera în vârstă de 68 de ani, aveau lovituri şi atac de panică. Cele două victime au refuzat transportul la spital.