Şoferii plătesc scump folosirea telefonului în timp ce conduc! Legea intră în vigoare

Începând de vineri, şoferii plătesc scump folosirea telefonului în timp ce se află la volan. Şi nu numai atât! Legea care va intra în vigoare de pe data de 12, interzice folosirea în orice fel a aparatului, de către şoferi.

Şoferii plătesc scump vorbitul la telefon în timp ce conduc! Pentru cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului sancțiunile vor fi, din luna octombrie, mai dure. Noile prevederi au fost adoptate pe data de 12 august 2019 şi intră în vigoare de vineri 12 octombrie, fiind incluse în Codul Rutier.

Spre deosebire vechea legea, care viza doar folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), fără măsuri complementare.

Riscă să rămână fără permisul de conducere

Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Altfel spus, şoferii care vorbesc la telefon, filmează sau trimit mesaje dar în acelaşi timp comit şi o altă abatere, rămân fără permis 30 de zile.

Printre abaterile enumerare sunt: depărirea limitei vitezei, depăşirea neregulamentară, neutilizarea luminilor de întâlnire, circulaţia pe interzis, nepăstrarea distanţei corespunzătoare în mers, etc.