Se închide Biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung!

 Se închide o biserică din Câmpulung! Peste 40 de preoți au săvârșit slujba liturghiei la Biserica Sfântul Nicolae din centrul orașului, ultima pentru o lungă perioadă de timp.  

Se închide Biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung, pentru o priodă de 34 de luni. Asta în cazul în care lucrările de restaurare vor fi finalizate la timp.   Primăria Câmpulung e eliberat, în 2018, mai multe autorizaţii de construire, dar şi de restaurare, Parohiei „Sfântul Nicolae – Popa Savu” pentru restaurare, consolidare şi punere în valoare.

Biserica poartă hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Buna Vestire” iar primele indicii despre existenţa sa apar încă din anul 1673. Are formă de cruce grecească, fiind considerată cea mai frumoasă din municipiu. Pictura a fost realizată de Mişu Pop din Braşov în anul 1864. În curtea locaşului de cult sunt mai multe cruci ale celor care au slujit aici, iar cea mai veche este din perioada 1593 – 1601.

Numele de „Popa Savu” vine de la un preot care a slujit aici la sfârşitul secolului al XVII-lea. Clădită în stil semigotic, are un aspect monumental, cu 27 metri lungime, 7,3 metri lăţime şi naos de 10,7 metri.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 4.952.175,04 lei, iar durata proiectului este estimată la 34 de luni.

În perioada lucrărilor, slujbele religioase vor fi oficiate în clădirea care găzduieşte Cercul Militar din Câmpulung, situat în imediata apropiere a locaşului de cult. Pentru persoanele trecute la cele veşnice, se va folosi capela bisericii, iar slujba de înmormântare va fi oficiată în incinta capelei. Cununiile religioase se vor oficia la bisericuţa din incinta Cercului Militar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.