Şapte cai au murit într-un incendiu la Pitești!

Incendiu devastator la un adăpost de animale din Piteşti acolo unde au murit şapte cai şi a fost distrusă construcţia pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi.

Incendiu la un adăpost de animale și anexe, Pitești, strada Turcești, miercuri seara, unde şapte cai au murit carbonizaţi. Au intervenit 3 echipaje cu 3 autospeciale de stingere, cu 17 subofițeri și un student aflat în stagiul de practică.

La sosirea echipajelor ardea cu flacără violentă construcția din lemn și alte materiale combustibile.  Din cauza vântului exista posibilitatea propagării la vecinătăţi. A lipsit puţin ca focul să ajungă la un imobil din apropiere. Pompierii au acționat pentru protejarea construcțiilor vecine, limitând extinderea și pentru lichidarea incendiului.

Intervenţia pompierilor argeşeni a durat aproximativ două ore. Au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje pe aproximativ 150 mp, 2000 kg de furaje și un mc de lemn de foc. În incendiu și-au pierdut viața 7 cabaline.

Cauza probabilă, stabilită de pompieri este „efectul termic al curentului electric produs la nivelul unui conductor defect sau neizolat corespunzător”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.