Sala Polivalentă din Pitești va fi gata în primăvara anului 2022

Compania Naţională pentru Investiţii (CNI) a anunţat că a semnat contractul de proiectare şi execuţie a Sălii Polivalente din Piteşti. 

Valoarea contractului pentru acest obiectiv de investiții este de aproximativ 82 milioane lei. De lucrările acestui proiect se va ocupa societatea Con-A SRL din Sibiu, declarată câştigătoare a licitaţiei organizată de CNI.

Noua sală polivalentă va avea o capacitate totală de 4.900 de spectatori și va putea găzdui competiții de nivel național și internațional, precum și evenimente culturale. Viitoarea construcție  are prevăzut regimul de înălțime Subsol + Parter + 3 Etaje. La subsol vor fi realizate 144 locuri de parcare.

Conform contractului, sala polivalentă nu va fi realizată mai devreme de primăvara anului 2022. Durata contractului este compusă din: proiectare (4 luni), execuţia (24 de luni) şi perioada de garanţie de bună execuţie a lucrărilor (60 de luni). Termenele curg din momentul semnării contractului cu firma CON-A.

Sala va fi construită pe un teren cu o suprafață de circa 8.400 mp, situat pe strada Basarabiei, imobilul fiind plănuit să ocupe 6.290 mp din aceasta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.