ROMÂNIA, PE MARGINEA PRĂPASTIEI: DUPĂ ALEGERI LOVEȘTE CRIZA

România este la un singur pas de categoria junk, după dezmățul bugetar și reformele rămase pe hârtie. Semnalul vine de la specialiștii în economie care susțin că imediat după alegeri ne așteaptă cea mai grea perioadă. Vor fi taxe noi, scumpiri uriașe, iar euro va depăși pragul de 5 lei. Cea mai dură măsură va duce la o explozie a prețurilor la raft, iar plafonarea la alimente va expira și ea, la final de iunie. 

Oamenii împovărați deja de valul de scumpiri nu mai cred în promisiunile politicienilor. Deși în statistici nivelul de trai din România a crescut, realitatea din teren arată altfel. Milioane de români, în special cei cu venituri mici dau cea mai mare parte din bani pe mâncare, facturi, medicamente sau ratele la bănci.

Din luna iunie, am putea vedea primele măsuri fiscale: TVA de la 19% la 21%, iar alimentele se vor scumpi și pe seama expirării plafonării adaosului comercial.

Analiștii financiari se așteaptă ca agențiile internaționale să retrogradeze din nou perspectiva țării noastre, să ajungem la acea categorie junk nerecomandată investițiilor, iar acest lucru ar duce la o creștere a dobânzilor pentru țara noastră, dar și la o creștere a prețurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.