Radarele pândesc pe toate şoselele din judeţ! Amplă acţiune

Atenție șoferi! Polițiștii au organizat o amplă acţiune cu radarele. Miercuri aparatele de măsurare a vitezei vor fi amplasate pe toate şoselele, fiind vorba de o activitate nu doar în ţara noastră ci în toată Europa.

Aţiunea ,,Slow Down Europe” a început de la miezul nopţii de marţi spre miercuri. Radarele au fost amplasate pe principalele şosele din judeţul Argeş şi pe A1. Conform calendarului de activități al Organizației Polițiilor Europene – TISPOL, în ziua de 3 aprilie a.c., pentru 24 de ore, toate statele membre ale organizației vor desfășura un maraton de acțiune cu aparatele radar. La nivel județean însă, a fost declanșată o acțiune cu radarele încă de luni și se va derula până sâmbătă.

Polițiștii argeșeni acționează pe drumurile din județ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de viteza excesivă, având în vedere că aceasta este principala cauză a evenimentelor rutiere cu urmări grave. Oamenii legii spun că amplasarea radarelor nu are ca scop sancţionarea şoferilor ci pentru a-i determina să reducă viteza.

O statistică realizată miercuri dimineață, arată că începând de luni poliţiştii Serviciului Rutier Argeş au dat 96 sancţiuni pentru depăşirea limitei vitezei legale. Valoarea totală a amenzilor de ridică la aproximativ 30.000 lei. Printre cei care au apăsat ceva mai tare pedala acceleraţiei se numără 11 ghinionişti cărora le-au fost reţinute permisele de conducere. Aceştia au fost prinşi circulând cu o viteză de peste 50 de kilometri la oră faţă de limita legală.