Pui de urs rănit, preluat de jandarmi pentru îngrijiri

Jandarmii din Postul Montan Arefu, Argeș, au intervenit pe D.N. 7C în zona Piscul Negru pentru salvarea unui pui de urs.

Jandarmii au fost solicitați printr- un apel la numărul unic de urgență 112.

Jandarmii au fost anunțați că pe marginea șoselei se află un pui de urs care pare rănit și nu mișcă.

Mai târziu au identificat puiul de urs și au solicitat prezența paznicului de vânătoare și a unui reprezentant D.S.V.S.A. Argeș pentru a analiza starea de sănătate a animalului.

Întrucât s-a constatat că prezenta fracturi la picioarele din spate, cel mai probabil ca urmare a unei căzături de pe versant, a fost luată decizia ca puiul de urs să fie transportat la Curtea de Argeș, pentru a fi predat reprezentanților Gărzii de Mediu, pentru a fi îngrijit.

Când starea de sănătate îi va permite, puiul de urs va fi redat mediului său natural.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.