Primele brățări electronice de urmărire au ajuns la Poliția Română

Primul lot de brățări pentru monitorizarea electronică a persoanelor împotriva cărora s-a emis un ordin de protecție, ori care se află în arest la domiciliu a ajuns în România. Potrivit legii, acestea trebuie folosite de Poliție începând de sâmbătă, 1 octombrie. Până în 2024, aceste brățări vor fi disponibile numai pentru București și județele Iași, Mureș și Vrancea.

Poliția Română a primit, din Israel, prima tranșă de brățări electronice destinate, în principal, monitorizării persoanelor implicate în cazuri de violență domestică.

Potrivit anchetatorilor, brățara va fi atașată de glezna agresorului. În cazul în care fizic nu este posibil, sau există o interdicție medicală, aceasta va fi pusă la încheietura mâinii. În plus, atât persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție cât și victima, ori după caz, victimele, vor primi câte un telefon mobil.

În cazul în care persoana protejată este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o persoană fără discernământ, consimţământul cu privire la utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere se exprimă de către reprezentantul legal, cu excepţia situaţiei în care unicul reprezentant legal este chiar persoana supravegheată, caz în care consimţământul se va exprima de către reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Socială.

Dacă agresorul se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă, aceasta primește pe telefonul mobil o alertă. În același timp, alerta respectivă ajunge și în dispeceratul Poliției, de unde este direcționat cel mai apropiat echipaj.

În aceste condiții, autoritățile au dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.

Brățările de monitorizare electronică vor fi achiziționate în trei etape. În acestă primă tranșă, au fost aduse 964 de astfel de dispozitive, care vor fi împărțite între Poliția Capitalei, IPJ Mureș și IPJ Vrancea.
În a doua etapă, programată pentru anul 2024, brățările electronice vor ajunge și în județele Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vrancea.

Ultima și cea de-a treia etapă va avea loc în 2025, când vor fi dotați cu astfel de echipamente și polițiștii din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.

Legea care prevede monitorizarea agresorilor cu brățări electronice a fost adoptată de Parlament anul trecut, în aprilie. Brățările prin care sunt supravegheați agresorii vor face parte dintr-un sistem mai amplu, numit Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME).

SIME costă, în total, peste 241 de milioane de lei, bani din care, pentru prima tranșă, au fost alocați 32 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.