Primăria Pitești dă vina pentru distrugerea lalelelor din oraș pe… porumbei

Principalii vinovați pentru distrugerea și dispariția lalelelor din municipiul Pitești sunt „cetățenii certați cu legea și niște… porumbei”, informează Primăria Pitești într-un comunicat.

În pregătirea „Simfoniei Lalelelor”, peste 180.000 de bulbi de lalele au fost plantați în oraș încă din toamna anului trecut. Doar că în ultima perioadă, s-a constatat distrugerea unui număr important de lalele. Conducerea Primăriei Pitești dă vina pentru dispariția acestora pe oamenii fără bun simț, dar și pe … porumbei.

De asemenea, municipalitatea se mai confruntă cu o problemă: dispariția arbuștilor plantați în această primăvară. De această dată, vina nu mai este a porumbeilor…

„În perioada 11-15 martie 2019 am constatat dispariția sau distrugerea unui număr important de lalele în zona Casa Cărții, zona Teatrul Al. Davila. Acestea sunt cauzate de anumiți cetățeni certați cu legea, dar și de către porumbei. De asemenea, am constatat dispariția arbuștilor pentru gard viu plantați în această primăvară la solicitările asociațiilor de proprietari din toate cartierele municipiului Pitești.”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Pitești.

Prin organizarea „Simfoniei Lalelelor”, municipiul Piteşti și-a câştigat numele de “Oraş al lalelelor”. Cu ocazia tradiţionalei manifestări florale, Piteștiul este asaltat anual de turiști.

Simfonia Lalelelor 2019, ediția a 42-a, se va desfășura în acest an în perioada 12-14 aprilie. Manifestarea va avea loc în Piața Vasile Milea și la Complexul Expozițional „Casa Cărții”.