Primăria a solicitat, Ocolul Silvic a aprobat! Acțiune de tăiere și toaletare a arborilor, în Pitești

La solicitarea Primăriei Pitești a început o acțiune de tăiere și toaletare a arborilor de-a lungul străzii Trivale, între Schit și intersecția cu Bulevardul Libertății, spre Grădina Zoologică.

Ocolul Silvic Pitești a aprobat, iar lucrătorii din cadrul Primăriei s-au apucat de treabă.

Prin această acțiune se încearcă evitarea unor probleme precum ruperea copacilor sau a ramurilor uscate din cauza zăpezii sau a altor fenomene meteorologice extreme ce ar putea apărea în următoarea perioadă. Asemenea incidente neplăcute au avut loc anul trecut când, din cauza zăpezii și a vijeliilor, s-au rupt mai mulți arbori care au blocat întreaga stradă.

Luni, 21 octombrie, a avut loc o primă astfel de acțiune, fiind prezenți și salariați ai Serviciului de Iluminat Public (SPEP), care au coborât liniile de înaltă tensiune pentru a fi realizate toaletările.

De asemenea, pe acest tronson al străzii Trivale, pe lângă toaletarea arborilor,  s-au început, deja, proceduri de reabilitare și asfaltare.