Preşedintele i-a decorat pe sportivii care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni pe sportivii care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

În semn de apreciere pentru realizările deosebite obţinute în întreaga sa carieră dedicată sportului de performanţă, pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul dovedite promovând excelenţa şcolii româneşti de scrimă, reconfirmată prin rezultatul obţinut la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler sportivei Ana Maria Popescu.

În semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul dovedite promovând excelenţa şcolii româneşti de canotaj pe plan internaţional, Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I sportivelor Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş.Sportivilor Ştefan Berariu, Marius Cozmiuc, Cosmin Pascari, Mugurel Semciuc, Ciprian Tudosă şi Mihăiţă Ţigănescu li s-a conferit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a, în semn de apreciere pentru rezultatele importante obţinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul dovedite promovând excelenţa şcolii româneşti de canotaj pe plan internaţional.“- Președinția României

Preşedintele a menţionat că Jocurile Olimpice din acest an s-au desfăşurat în condiţii cu totul speciale, astfel că performanţele sunt cu atât mai remarcabile.

„Sunt bucuros că am ocazia să vă întâlnesc şi, totodată, să vă recunosc, în numele statului român, performanţele extraordinare obţinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Aţi reuşit să urcaţi pe podium la cea mai importantă competiţie din lume şi aţi reprezentat România cu cinste. Vă felicit pentru rezultatele sportive deosebite şi folosesc acest prilej să transmit aprecierea mea întregului lot naţional care a participat la Jocurile Olimpice. Dragi sportivi, pe umerii dumneavoastră apasă aşteptări şi speranţe uriaşe din partea românilor, mai ales în finalele competiţiilor. Momentele de bucurie de pe podium se clădesc însă prin ani de muncă asiduă, cu multe sacrificii şi lacrimi, printr-o îmbinare echilibrată a talentului cu efortul, perseverenţa şi concentrarea. Pentru toate aceste lucruri meritaţi aprecierea şi recunoştinţa tuturor”- Klaus Iohannis

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.