La Instituția Prefectului județul Argeș a avut loc o întâlnire între prefectul județului Emanuel Soare și reprezentanții industriei HoReCa din județ. Prefectul Emanuel Soare transmite că terasele pot funcționa doar cu un perete și tavanul. ”Soluțiile se referă la faptul că spațiile pe care dumnealor le consideră terase trebuie reorganizate astfel încât sa rămână doar cu un perete și tavanul. Fără alte improvizații. De asemenea, se pot reorganiza pentru a comercializa produsele în regim takeaway sau livrare la domiciliu”, declară Emanuel Soare

Principala temă: dificultățile pe care HoReCa le întâmpină drept urmare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 aplicate în industria HORECA.

”Conform H.G. 967/2020, în localitățile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 3/1000 de locuitori, operatorii economici din industria HORECA își pot desfășura activitatea doar în spații deschise, adică în terase, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Conform aceleiași H.G. dacă spațiul are un acoperiș, plafon sau tavan, și este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, acesta este considerat spațiu închis, prin urmare nu se pot desfășura activități.

În urma discuțiilor ce s-au purtat punctual, pe probleme specifice domeniului HORECA, au fost identificate soluții temporare prin care aceștia să poată funcționa în acest moment, respectând totodată reglementările în vigoare. A fost de asemenea constituit un grup de lucru prin intermediul căruia Instituția Prefectului să fie în contact permanent cu reprezentanții acestei industrii, pentru a eficientiza comunicarea măsurilor care intervin la nivelul județului”- Prefectura Argeș.

 

Sursa: Realitatea de Arges