Porți limitatoare de înălțime pe un pod din Râmnicu Vălcea. Decizia, după alunecările de teren

Restricție de gabarit la pasajul peste calea ferată de pe strada Straubing, din Râmnicu Vâlcea.

Luni, 16 ianuarie, se vor monta porțile limitatoare de înălțime la 3,5 m, prevăzute cu grindă flexibilă.

„Direcția Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului a finalizat montarea indicatoarelor rutiere de restricționare a gabaritului pe pasajul superior de cale ferată de pe strada Straubing din Goranu pentru autovehiculele cu înălțimea mai mare de 3,5 m” a anunțat primăria Râmnicului.

Au fost montate aproximativ 30 de indicatoare rutiere care îi avertizează pe șoferii mașinilor de mare gabarit – înainte de intra pe această cale de circulație (care se suprapune cu DJ703F), dar și pe parcurs, în intersecții unde pot întoarce – asupra restricțiilor ce vizează pasajul de pe strada Straubing.

Decizia de montare a limitatoarelor de gabarit a fost luată în urma unei reuniuni a Comitetului Local pentru Situații de Urgență convocată anul trecut de primarul Mircia Gutău ca urmare a afectării pasajului superior de cale ferată de pe strada Straubing de alunecările de teren din zonă. 

Pasajul se află în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate  ”CFR” S.A. şi face parte din investiţia ”Linie de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea”, fără un termen precis de realizare, dar şi fără posibilitatea de a fi transmis autorităţilor locale în vederea executării unor lucrări de punere în siguranţă, așa cum s-a răspuns în scris Municipalității Râmnicului la adresele făcute către CNCF. În aceste condiții, singura cale de acțiune a administrației locale pentru asigurarea securității cetățenilor și conducătorilor autoturismelor care tranzitează pasajul a fost aceea de limitare a gabaritului mașinilor care, coroborată cu restricția de viteză de 10 km/h, să stopeze deteriorarea acestei structuri mai transmite Primăria Râmnicului 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.