Polițiștii locali din Pitești încep să ridice mașini abandonate

În luna noiembrie, agenții Poliției Locale Pitești au depistat cinci mașini abandonate pe domeniul public. Proprietarii au fost somaţi să le ridice, altfel riscau amenzi sau să rămână fără rable.

Cinci maşini abandonate pe străzi din Piteşti, au fost depistate de poliţiştii locali, de la începutul lunii noiembrie. Potrivit Legii 421/2002, agenţii aveau dreptul de a ridica rablele. Aceştia au transmis somaţii proprietarilor după cum prevede procedura. Dacă în termen de zece zile autovehiculele nu ar fi fost mutate de deţinători, ar fi fost ridicate de muncitorii Administraţiei Domeniului Public şi depozitate în zona Târgului Săptămânal. Patru dintre cei somaţi şi-au luat maşinile de pe străzile Câmpineanu, Violetelor, Dimitrie Onciu.

Un alt proprietar, a fost amendat cu suma de 1000 de lei pe motiv că nu s-a supus somaţiei. Urmează ca autovehiculul să fie luat cu ajutorul unui utilaj, special achiziționat de Primăria Pitești.  Ca să poată recupera mașina, deţintătorul va trebui să achite amenda şi sumele prilejuite de ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculelor.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Pitești din 2018,  proprietarii ale cărora maşini au fost depozitate de ADP Piteşti şi nu vin să achite taxele precizate mai sus, riscă să rămână definitiv fără ele. Rablele vor fi duse la centrele de colectare a fierului vechi în termen de 30 de zile de la anunțarea deținătorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.