Piste de biciclete și alei pietonale prin Pădurea Trivale

Primăria Pitești dorește realizarea de alei pietonale și piste de biciclete prin Pădurea Trivale. S-au propus două trasee: unul de 6 km și altul de 14 km. Pentru moment, este exclusă varianta ca Pădurea Trivale să devină arie protejată.

Primarul Cornel Ionică susține că se va încheia un parteneriat cu o firmă din Curtea de Argeș, care ar urma să realizeze piste de biciclete prin Pădurea Trivale.

„Începem un parteneriat cu o firmă din Curtea de Argeș pentru realizarea unor piste de biciclete în pădurea Trivale, cu studiu de impact, pe care legea îl impune. Vrem să realizăm niște piste de biciclete prin pădure sau alei pietonale așa cum sunt peste tot în lume… Sunt două trasee: unul de 14 km și altul de 6 km. Am început cu propunerea  de a se realiza o pistă de 6 km. Este un proiect la care țin foarte mult și cred că o să fie apreciat de oameni”, susține edilul.

Deși, se dorește  declararea Pădurii Trivale ca arie naturală protejată, primarul Piteștiului se pare că are alte planuri. Proiecte precum pistele de biciclete ar fi imposibil de pus în practică dacă pădurea ar deveni arie protejată. „Se insistă foarte mult ca Pădurea Trivale să devină arie protejată. Crede cineva că nu este protejată? A fost și va fi protejată maxim!”, a mai precizat Ionică.