Pentru un argeşean, la închisoare a devenit „acasă”!

Un agreşean în vârstă de 56 de ani, este protagonistul unui record nedorit. Pentru bărbat la închisoare a devenit „acasă” dat fiind faptul că în ultimii ani, nu a petrecut în libertate mai mult de două luni. Acesta a fost reţinut din nou pentru furt calificat, urmând să fie prezentat Judecătoriei Curtea de Argeş cu propunerea de arestare preventivă.

A petrecut mai mult timp la închisoare decât la locuinţa lui din comuna Muşăteşti.  Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 56 de ani, din Mușătești.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 14 februarie – 7 martie a.c., bărbatul, împreună cu un alt bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns prin efracție într-o locuință de pe raza localității de domiciliu, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Bărbatul în vârstă de 57 de ani a fost condmanat în urmă cu zece ani pentru tentativă de omor. A petrecut în spatele gratiilor 9 ani, fiind eliberat condiţionat.

După ce s-a eliberat, a comis mai multe furturi şi s-a întors în arest după o lună. Fiind eliberat condiţionat s-a revocat măsura şi a primit o nouă codnmanare de un an.

În urmă cu o lună a fost eliberat din nou. Între timp a comis furtul din localitate, unde a spart locuinţa unor bătrâne. A furat de acolo un aragaz, butelia şi multe scule. A fostr eţinut şi este posibil ca intstaţa să dispună din nou arestul preventiv.

Ancheatorii nu exclud posibilitatea ca bărbatul să comită fărădelegile pentru a fi arestat, în acest fel având adăpost şi hrana asigurate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.