Pensionară înşelată de „Ziua cafelei”. A cumpărat electrocasnice stricate

Escrocii continuă să facă victime! O pensionară din Câmpulung Muscel, a picat în plasa întinsă de două tinere. Femeia în vârstă de 77 de ani, a cumpărat trei aparate electrocasnice, toate defecte.

Pensionară înşelată de „Ziua cafelei”! Elisabeta V., de 77 de ani, din Câmpulung s-a trezit la uşa apartamentului cu două tinere. „Bună ziua, este „Ziua Cafelei!” , au spus acestea. Au întrebat-o dacă este consumatoare şi dacă are cafea în casă, ca să-i poată da un cadou. Au cerut şi confirmarea, solicitând să le fie arătată punga de cafea pe care bătrâna o deţinea. Bune de gură, acestea i-au precizat că o vor premia cu acest prilej şi îi vor oferi un filtru de cafea, un fier de călcat şi un storcător de fructe, cadou. Produsele frumos ambalate i-au fost puse în braţe bătrânei.

Ca orice premiu, produsele ar fi trebuit oferite gratis, numai că pensionara înşelată a fost puse să achite transportul acestora. Sub pretextul că valoarea bunurilor câştigate este de 700 de lei, dar ea va trebui să achite numai 150 de lei, femeia a fost convinsă să plătească. Abia după ce au plecat tinerele, câmpulungeanca şi-a dat seama că a fost păcălită. Produsele erau defecte. În plus, dacă le-ar fi cumpărat din magazin, ar fi plătit cam aceeaşi sumă, aşadar nu câştigase nimic!

Poliţiştii atrag atenţia argeşenilor să nu se lase convinşi de persoane care vin la uşă să le ofere „cadou” diverse produse. Nu numai că vor plăti pentru premii, ba chiar le vor cumpăra la suprapreţ. Mai mult, aşa numiţii comisionari pot fi hoţi care în timp ce îşi prezintă produsele pot observa bunuri de preţ în locuinţă sau locul unde sunt ţinuţi banii ca să poată acţiona, profitând de neatenţia proprietarilor.