Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou, în București – Procesiunea „Calea Sfinților” din 24 octombrie – Programul complet de la Catedrala Patriarhală

Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou a început în București. Patriarhia Română a anunțat programul de la Catedrala Patriarhală, de marți, 24 octombrie, până duminică, 29 octombrie.

Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului – Panaghia Soumela și a raclei cu un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei), anunță Patriarhia Română.

Vineri, 27 octombrie, este și prima zi de vacanță pentru elevii și cadrele didactice din București și din județul Ilfov. Este a doua zi liberă pentru elevii și profesorii din luna octombrie după Ziua Profesorului sărbătorită pe 5 octombrie.  Sfântul Dimitrie cel Nou, patronul spiritual al Bucureștiului, este zi nelucrătoare, potrivit Contractului colectiv de muncă unic la nivelul grupului de unităţi al ISMB. Astfel că elevii și profesorii din București și Ilfov intră cu o zi mai devreme în vacanța dinre primele module ale anului școlar 2023-2024.

Evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor au început sâmbătă dimineață, 21 octombrie. Marți, 24 octombrie 2023, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților”, ocazie cu care vor fi aduse din Grecia moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și cea mai veche icoană a Maicii Domnului.

Pelerinajului prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, se desfășoară în perioada 21-29 octombrie 2023.

PROGRAMUL Pelerinajului prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

În zilele de 21–23 octombrie, credincioșii se vor putea închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în Baldachinul Sfinţilor din incinta Catedralei Patriarhale în ziua de sâmbătă, 21 octombrie 2023, la ora 7.00.

Marți, 24 octombrie 2023, începând cu ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie, după cum urmează:

– prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bdul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);

– a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” -Nou cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

– ambele coloane se vor întâlni, la baza Dealului Patriarhiei, cu delegaţia din Grecia purtând Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Panagia Soumela şi racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.

La ora 13.00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară.

Sfânta Icoană şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini.

Programul liturgic în perioada 21-29 octombrie 2023 se va desfășura după cum urmează:

– Sâmbătă, 21 octombrie 2023:

  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
  • 16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Duminică, 22 octombrie 2023:

  • 09:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Luni, 23 octombrie 2023:

  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Marți, 24 octombrie 2023:

  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 12:00 – 13:00 – Procesiunea Calea Sfinților.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Miercuri, 25 octombrie 2023:

  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară. 

– Joi, 26 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
  • 08:30 – 12:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură lângă Altarul Mare de Vară.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

– Vineri, 27 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:

  • 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară.
  • 08:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

– Sâmbătă, 28 octombrie 2023:

  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

– Duminică, 29 octombrie 2023:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
  • 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.

Sursa: basilica.ro

Sursa: Realitatea Spirituala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.