Argeșeni păcăliți! Le promitea joburi în Constanța și mașini second hand

Un bărbat din Constanța a păcălit mai mulți argeșeni după ce le-a promis că le găsește joburi și mașini second hand, în schimbul unor sume de bani. Acesta a fost trimis în judecată pentru înșelăciune în formă continuată.

În timp ce lucra la o firmă din Pitești, pe bandă, un bărbat de 37 de ani din comuna Poarta Albă, județul Constanța, a păcălit mai mulți colegi de muncă. Le promitea acestora că le va procura autoturisme second hand sau că le va facilita angajarea, în schimbul unor sume de bani. Șapte argeșeni s-au trezit cu banii dați… de pomană.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada 2016 – 2017, un bărbat, de 37 de ani,din comuna Poarta Albă, județul Constanța, ar fi solicitat sume de bani unor persoane, promițând nejustificat că le va procura autoturisme second hand sau că le va facilita angajarea”, se arată în comunicatul poliției.

Din activitatea infracțională, bărbatul a obținut peste 20.000 de lei și peste 4000 de euro.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.