O nouă avertizare meteo de instabilitate atmosferică în toată ţara, până miercuri dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de instabilitate atmosferică, valabilă din această noapte şi până miercuri dimineaţă. Sunt aşteptate episoade cu averse, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină, anunţă meteorologii.

Avertizarea meteo este valabilă în intervalul 24 august, ora 03:00 – 25 august, ora 10:00, a anunţat ANM. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul și nord-vestul țării, apoi, marți și marți spre miercuri (24 și 24/25 august) mai ales în centru, nord-est, sud-vest și în zonele montane, se mai arată în informaţiile publicate pe site-ul ANM. Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20-40 l/mp.

Miercuri și joi, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în sudul, centrul și estul teritoriului, mai anunţă meteorologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.