O femeie s-a înecat în lacul din curtea casei, la Băbana

Tragedie petrecută miercuri, în comuna Băbana, satul Groşi. O femeie s-a înecat în lacul din curtea casei sale. Se presupune că victima, în vârstă de 70 de ani, voia să care apă pentru spălat.

O femeie s-a înecat în lacul din curtea casei, la Băbana, miercuri. În vârstă de 70 de ani, victima a fost găsită fără suflare, de un vecin. Au fost chemaţi pompierii de la Detaşamentul Piteşti, pentru a aduce trupul la mal. Medicul, prezent şi el la locul tragediei, nu a putut face altceva decât să constate decesul femeii.

Descoperirea a fost făcută după ce una dintre fiice l-a alertat pe vecin. Bătrâna locuia singură, însă are două fiice la Piteşti. Una dintre ele a sunat şi a vorbit cu masa sa, marţi seară. Miercuri dimineaţă a sunat din nou, dar nu a primit răspuns. S-a îngrijorat, ştiind că bătrâna nu se despărţea niciodată de telefonul pe care îl purta atârnat la gât. L-a rugat pe vecin să se ducă până la casa părintească şi să-i spună ce face mama ei, dacă este bine. Omul nu a găsit-o, la prima încercare, abia după mai multe căutări a descoperit cadavrul în lac.

Se presupune că femeia s-a înecat în lac în timp ce încerca să care apă pentru a spăla. Aceasta întrebuinţa o maşină de spălat veche, care trebuia alimentată cu apă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş pentru autopsie.