O argeșeancă reprezintă România la Campionatul Mondial de alergare montană din Argentina

O argeșeancă va lua parte la Campionatul Mondial de alergare montană pe distanțe lungi și scurte, desfășurat în Argentina.

Denisa Dragomir este una dintre cei nouă sportivi care reprezintă România la această întrecere, care va avea loc în perioada 15-17 noiembrie, în localitatea Villa de Angostura.

Țara noastră va fi prezentă la competiția din America de Sud cu o delegație care are în componență următorii sportivi: Denisa Dragomir, Andreea Pîșcu, Mădălina Florea, Cristina Simion, Cristian Moșoiu, Andrei Preda, Leonard Mitrică, Ionuț Zincă și Bogdan Damian. Mai precis, două echipe (masculin și feminin) de seniori, angrenate în întrecerea pe distanțe lungi (42 km).

Denisa Dragomir, în vârstă de 27 de ani, este legitimată la clubul SCM Pitești și este cea mai titrată alergătoare a lotului tricolor. Este pentru prima dată când aceasta va alerga în emisfera sudică.

Imagine

La competiția din America de Sud, Denisa și-a propus o medalie la individual. Are la activ patru asemenea trofee, iar încă unul este binevenit.

„Ca de fiecare dată, îmi propun o medalie la individual. Sper să reușesc și de această dată!”, a precizat sportiva pentru Federația Română de Atletism.

Foto: FRA/aimx.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.