NOUA APLICAȚIE MOBILĂ IMEDICO SIMPLIFICĂ ACCESUL PACIENŢILOR LA MEDICAMENTE

În aplicație, pacienții pot verifica în timp real disponibilitatea medicamentelor pe stoc.

O aplicație mobilă gratuită, menită să simplifice accesul pacienţilor la medicamente, a fost lansată miercuri, 27 noiembrie.

Realizată de Asociația Bolnavilor de Cancer în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, aplicația mobilă iMedico elimină necesitatea de a căuta în mai multe farmacii tratamentul prescris de medic.

Stocurile de medicamente, în timp real

În cadrul aplicației iMedico, pacienţii pot afla în timp real dacă medicamentul este disponibil în farmaciile din apropiere.

Astfel, utilizând coordonatele GPS, aplicaţia trimite întrebarea referitoare la disponibilitatea unui produs către farmaciile aflate într-o rază de până la 10 km de locaţia pacientului.

Farmaciile pot răspunde rapid cu „Da” sau „Nu”, oferind răspunsuri precise privind disponibilitatea medicamentului căutat şi realizarea unei conexiuni directe între utilizator şi farmacie.

Conform președintelui federației, Cezar Irimia, noua aplicație dispune de un asistent virtual, precum și de o secțiune în care pacienţii îşi pot păstra documentele în format digital.

„Lansăm o platformă pentru pacienţii pe care îi reprezentăm, o platformă medicală numită iMedico, dar plecăm cu primii paşi în aprovizionarea cu medicamente a pacienţilor noştri, deoarece se ştie că în ultima vreme pacienţii au devenit maratonişti, alergând la toate farmaciile pentru a-şi procura medicamentele vitale. Ne-am săturat de acest aspect, chiar pacientul luptă mai mult cu sistemul decât cu boala şi atunci ne-am gândit să venim în ajutorul pacienţilor noştri cu această aplicaţie care ne va uşura cumva viaţa, calitatea vieţii prin depistarea cât mai rapidă a medicamentelor necesare”, a explicat Cezar Irimia.

Funcţionalităţi conexe ale aplicației

Proiectul este unul pilot, implementat pentru Android şi curând va fi disponibil şi pentru IOS, a adăugat acesta.

Prin intermediul funcției „Asistentul Virtual – Suport pentru sănătatea ta!”, pacientul interacţionează cu un asistent virtual prietenos, pregătit să îi ofere informaţii utile despre diverse afecţiuni şi sfaturi generale despre sănătate.

Totodată, secțiunea „Buzunarul cu documente digitale” este destinată salvării documentelor medicale în format digital, precum imaginea unei reţete sau rezultatul ultimei investigaţii medicale, pentru a le avea la îndemână atunci când interacţionează cu un medic sau farmacist.

Pacienții pot apela CallCenter de navigare şi sprijin, la numărul 021 253 0591, în cazul în care farmaciile din proximitate nu au un anumit produs, iar navigatorii ABC pot extinde căutarea.

La CallCenter, pacientul poate sesiza lipsa medicamentelor care sunt incluse în programele naţionale de sănătate.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.