Navetiștii sunt nemulțumiți! Protest pentru „tarife mari și mașini proaste”

Navetiștii sunt nemulțumiți! Transportul public pe ruta Pitești-Mioveni a fost scumpit de la 1 ianuarie 2019.  Pentru o distanță de circa 15 km, o persoană trebuie să plătească 6 lei.

La finalul anului trecut, mai mulți operatori de transport judeţean au scumpit biletele de călătorie. A venit rândul și operatorului principal de pe ruta Piteşti-Mioveni să facă același lucru. Compania Vulturul&Company, deţinută de Liviu Poşircă, fost primar  al comunei Vultureşti, a majorat tarifele de transport. Iar navetiștii sunt nemulțumiți!

Argeșenii sunt atât de revoltați de mărirea tarifelor încât pregătesc un protest împotriva acestei măsuri. Pe Facebook a fost creat „un eveniment” care anunță un protest la Mioveni pentru „tarifele mari și mașinile proaste”. În prezent, o călătorie Piteşti-Mioveni costă 6 lei, iar un abonament Pitești-Mioveni pentru o lună costă: 190 lei pentru adulți și 180 lei pentru elevi.

Protestul împotriva operatorului de transport de pe ruta Pitești-Mioveni a fost programat vineri, 11 ianuarie, de la ora 16.00. Peste 450 de persoane şi-au arătat interesul față de acest eveniment.

Operatorul de transport: „Majorarea de preț vine ca urmare a creșterii salariului minim”

Inițial mișcarea de protest de pe rețelele de socializare a fost tratată cu indiferență. Văzând că aceasta a căpătat interes, operatorul de transport a transmis, chiar pe pagina de protest, un punct de vedere pentru a liniștii oamenii.

„În legătură cu nemulțumirea față de majorarea tarifelor de transport, manifestată pe rețelele de socializare de către o parte din călători, vă facem cunoscut faptul că aceasta este prima mărire de preț din ultimii 5 ani, societatea noastră reușind să facă față până acum tuturor majorărilor din economie care influențează prețul. Actuala majorare de preț vine ca urmare a creșterii salariului minim începând cu 1 ianuarie 2019, ceea ce va determina o majorare a impoziteloe și contribuțiilor către bugetul de stat, precum și a dificultăților financiare enorme înregistrate de firma noastră începând cu a doua parte a anului 2016 ca urmare a pierderii masive de călători generate de faptul că ne-a fost desființată stația de îmbarcare/debarcare de la Centrul de Diagnostic și Tratament Pitești. După cum bine știți, am fost nevoiți să parcurgem o distanță suplimentară semnificativă (cu același tarif), deviind traseul pe la periferia municipiului. (…) Vă mai anunțăm că în acest an intenționăm să achiziționăm autobuze noi pentru traseul Pitești-Mioveni…”, susține conducerea societății de transport.

Nici reacțiile navetiștilor nu au întârziat să apară! „Își bat joc de oameni. Și-au permis să mărească încontinuu pentru că nu există concurență în oraș”, susține o persoană, nemulțumită de scumpirea transportului pe ruta Pitești-Mioveni. Într-un alt comentariu se precizează: „Plătim cel mai scump transport din țară! 6 lei pentru 15 km!”.