Ministrul Mediului și autoritățile Mehedințene, la finalul traseului Via Transilvănica

VIA TRANSILVANICA la final. La Drobeta Turnu Severin, a avut loc o conferință de încheiere a traseului Via Transilvanica, străbătut de cei care au parcurs cei 1400 kilometri ai drumului la pas, în alergare sau cu bicicleta.

Traseul parcurs, care a pornit de la Putna și s- a încheiat la Drobeta Turnu Severin, a durat peste 60 de zile.

Imagine

Aventurierii au fost întâmpinați în Severin de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, alături de ministrul Mediului, Tanczos Barna, Principele Nicolae, prezenți la Drobeta Turnu Severin cu această ocazie, prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, senatorul Liviu Mazilu, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă și primarul din Severin, Marius Screciu.

“Pentru județul Mehedinți, Via Transilvanica este drumul care unește, un traseu deja străbătut de mulți dintre turiștii care au venit aici în ultimii ani. Încă de acum patru ani și jumătate, când a început acest proiect, am considerat că este unul extraordinar și nu am ezitat să ne alăturăm și să îl sprijinim.

În Mehedinți, traseul are 100 de kilometri, au fost montate peste 100 de borne, de-a lungul unităților administrativ teritoriale: Drobeta Turnu Severin, Izvoru Bârzii, Bâlvănești, Balta, Cireșu, Podeni, Godeanu, Obîrșia Cloșani și Isverna. Referindu-ma la kilometrul 0 al traseului, acesta este în portul Drobeta Turnu Severin, unde în urmă cu 152 de ani, Regele Carol I a sosit cu vaporul pe Dunăre şi a păşit, pentru prima oară, pe pământ românesc.

Consider că acest proiect contribuie deja  la dezvoltarea antreprenoriatului local, dincolo de faptul că leagă zone istorice importante, Transilvania cu Dunărea între Podul lui Traian, construit de Apolodor din Damasc și Mănăstirea Putna din Bucovina.

Cei care îl străbat descoperă frumusețile naturii, istoria și cultura, fie că merg pe jos sau cu bicicleta. Proiectul este despre cunoaștere, aventură, sport și turism.”, au fost câteva dintre declarațiile președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.