Marcaj rutier făcut de Dorel, la Pitești! S-a inventat linia discontinuă șerpuită!

Marcaj rutier făcut de ”Dorel”, pe strada Arțarului, din Pitești. Locuitorii cartierului de vile de pe Platul Prundu, s-au trezit cu o line șerpuită, pe asfalt, trasată, cel mai probabil, de un angajat beat. Șoferii sunt derutați, ei fiind cei care trebuie să respecte marcajul.

Marcajul rutier a apărut pe strada Arțarului acum o zi. Șoferii au observat cu surprindere că deși șoseaua este dreaptă, linia trasată de ”Dorel” este șerpuită. S-au gândit conducătorii auto că, poate, responsabilii de la sistematizare rutieră au inventat un nou marcaj. Din fericire, marcajul nu este linie continuă, altfel, am fi văzut pe strada Arțarului, cum șoferii parcurg drumul mai ceva ca la o cursă cu obstacole!

Deocamdată, marcajul rezistă, în ciuda faptului că numeroși șoferi au avertizat pe rețelele de socializare, lucrarea făcută în bătaie de joc de un angajat neglijent, sau beat. Grav este faptul că acel angajat este plătit din bani publici! După o asemenea lucrare, ar trebui să i se impute refacerea marcajelor și, eventual, să fie mutat la spații verzi.